MENIU

Florin Zamfirescu, Marian Munteanu și Florin Colceag au înființat Grupul Pentru România

Florin Zamfirescu a declarat, în exclusivitate la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, că este unul dintre fondatorii Grupului Pentru România (GPR), o entitate înființată astăzi și care are ca scop "salvarea României", alături de Marian Munteanu, Florin Colceag și alți mari intelectuali ai țării noastre.

"A venit momentul important să vă spun că se ptrec lucruri importante în România acum. Astăzi e 13 ianuarie, suntem cu două zile înainte de anversarea lui Eminescu. Situația în România este foarte grea. România este în prag de a fi distrusă. În 10 decembrie am primit o invitație și m-am întâlnit cu niște mari personalități ale României. Vorbim de intelectuali, nu de oameni politici", a explicat Florin Zamfirescu. 

Actorul a dezvăluit în emisiunea Jocuri de Putere că, pe lângă statutul de finanțator al Grupului Pentru România, acesta mai deține și rolul de purtător de cuvânt.

"Și lângă ei au veniți și alții, și alții. Și s-a discutat și s-a vorbit. Astăzi ne-am întâlnit din nou și am pus la cale, iar eu sunt purtător de cuvânt și trebuie să dau un comunicat: “Urmare a întâlnirii constitutive din data de 10 decembrie 2015, astăzi, 13 ianuarie 2016, comitetul de inițiativă a hotărât înființarea unei entități civice de dezbatere cu privire la problemele fundamentale cu care se confruntă societatea noastră, care se va numi Grupul Pentru România”. Deci a luat naștere GPR. 'Obiectivul fundamental al GPR este să elaboreze un proiect de țară pentru România care să asigure restabilirea drepturilor de proprietate a românilor asupra țării lor și să apere valorile identitare ale civilizației românești. Au fost prezenți Cezar Avramuță, Virgil Bălăceanu, Constantin Cojocaru, Florin Colceag, Dinu Criste, Avram Fițiu, Ion Pușcașu și Florin Zamfirescu. Și-au exprimat disponibilitatea de a participa și Dinu Giruescu, Ilie Bădescu, Dan Puric'", a continuat Florin Zamfirescu.

Potrivit actorului, noul grup este deschis oricărui român care crede în drepturile sale și care dorește să schimbe lucrurile în bine în această țară: "Sunt împuternicit să transmit că acest grup este deschis tuturor celor care pun mai presus interesele țării decât interesele personale. Nu este un cerc închis, sperăm ca toți creștinii, toți românii, toți oamenii care au nevoie de România, de țara lor, să se alăture grupului. Acest grup va avea un site cât de curând, iar acolo se va putea citi și vedea".

Florin Zamfirescu a mai spus că principalul scop al GPR este salvarea României. Acesta a amintit de ieșirile în stradă ale românilor după tragedia de la Colectiv și a susținut că aceștia aveau nevoie de un lider care să servească intereselor lor.

"Scopul grupului este salvarea României! Grupul acesta se adresează celor nemulțumiți. Pentru că am văzut cu tristețe ieșirile în stradă după Colectiv. Lipsea o direcție, ajungeau să se lege de biserică, de nu mai știu eu ce. Toate nemulțumirile oamenilor, de fapt, nu vin din cauza salariilor mici, de exemplu, ci din faptul că simțim că ne fuge pământul de sub picioare, simțim că dispare țara noastră", a explicat actorul.