MENIU

Florin Tudose, despre Klaus Iohannis: Are o structură interioară mai rigidă

Psihiatrul Florin Tudose a caracterizat prestația electorală a lui Klaus Iohannis.

"Eu nu știu dacă Klaus Iohannis a păcălit conducerea PNL sau dacă nu cumva conducerea PNL l-a păcălit, într-un moment de criză, de mare degringoladă în partid, chiar dacă Crin Antonescu a făcut pasul acela și a rupt USL, umbra USL nu mai putea fi ștearsă de pe chipul său", a declarat psihiatrul Florin Tudose. Acesta a vorbit și despre coordonatela aparte ale lui Iohannis: că aparține unei minorități etnice, are o candidatură incertă, este evanghelic, nu are copii. "Sper că Obama nu aparține unei majorități a americanilor. Poate așa o să fie și după Iohannis și după Ponta, să fie o femeie președinte. Povestea cu discursul păstrează încă o amprentă care în România mai este acceptată. Iohannis cum s-a comportat la această lansare s-a văzut că are un defect în transmiterea mesajului. Nu i-a prins nimeni încă mesajul.  Klaus Iohannis are o structură interioară destul de rigidă, nu este cameleonic, este copilul care vrea tot timpul să fie cu șorțulețul curat. I se potrivește povestea cu România lucrului bine făcut.  Cu religia: noi suntem creștini cu toții, ortodocși, catolici, evanghelici, dar putea să fie și musulman.  Ce să caute religia în politică? Trebuie mai multă afectivitate pusă în față, cred că și-o ascunde" , a declarat Florin Tudose, la Canapeaua politică.