MENIU

Dosar penal pe numele lui Florin Salam, după ce ar fi agresat o tânără de 23 de ani într-o cameră de hotel din Capitală

Florin Salam/ Arhivă foto

Manelistul Florin Salam este cercetat de poliție după ce ar fi agresat fizic o tânără în vârstă de 23 de ani, conform unor surse citate de Realitatea PLUS. Incidentul s-a petrecut pe 1 ianuarie, într-o cameră de hotel din Sectorul 1 al Capitalei. 

"La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani", anunță Poliția.

Potrivit sursei citate, în cauză, a fost întocmit un dosar penal și "au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului".

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, mai arată sursa citată.

Potrivit unor surse, citate de Realitatea PLUS, persoana cercetată pentru agresiune fizică este chiar manelistul Florin Salam.