Florin Roman răspunde acuzațiilor de plagiat: Orice aș spune pe acest subiect nu are nicio relevanță pentru cei care și-au propus să îmi găsească nod în papură
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman a răspuns, joi, într-o postare pe Facebook, la acuzaţiile care i se aduc privind plagierea lucrării de masterat. Reacția sa vine după ceUSR i-a cerut premierului Nicolae Ciucă - prin vocea președintelui partidului, Dacian Cioloș - demiterea din funcție a lui Roman, precizând că acesta a plagiat lucrarea de masterat și a mințit că a scris o carte.
"Plagiat înseamnă sa îți asumi parțial sau integral o lucrare științifică ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzația de plagiat la adresa mea e nefondata.
Într-o lucrare de disertație de acum 10 ani, am inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziția studenților. La finalul dizertației, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aș spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanță pentru cei care și-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susțină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat.
Aceasta e ultima mea intervenție pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspuns la acuzații nefondate", este mesajul transmis, astăzi, de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.