Florin Roman, despre votul primit, astăzi, de Sorin Grindeanu: "USR a făcut un cadou gratuit PSD"
Social-democratul Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pe mâna USR, susţine deputatul liberal Florin Roman, într-o postare pe contul său de Facebook.
"Dl Sorin Grindeanu a ajuns presedinte interimar al Camerei Deputatilor pe mâna USR. PNL nu l-a votat pe dl Grindeanu. A fost votat de PSD, UDMR, AUR și minorități.
Colegii din USR au refuzat propunerea pe care le-am făcut-o sa prelungim mandatul meu cu 2 săptămâni, urmând ca dânșii sa fie susținuți de noi pentru următoarea rotație.
Prin decizia luată de USR nu am mai reușit sa generam majoritatea necesară. Refuzul lor de a susține PNL a fost motivul pentru care noi ne-am abținut.
Și uite așa, USR a făcut un cadou gratuit PSD", afirmă Roman, în mesajul citat.
Reamintim că social-democratul Sorin Grindeanu, fost premier al României și, totodată, fost ministru al Comunicațiilor, este noul șef interimar al Camerei Deputaților potrivit votului de astăzi, din Biroul Permanent al acestui for legislativ. Mandatul său va fi însă unul scurt, de doar două săptămâni.
Mai multe articole despre: