MENIU

Florin Piersic, pregătit pentru încă două intervenții chirurgicale. Ce decizie au luat medicii - SURSE

Marele actor Florin Piersic ar urma să fie supus la încă două operații, dar vestea bună este că acestea denotată o îmbunătățire a stării sale. Potrivit unor surse medicale, îndrăgitului artist ar urma să-i fie remontate două dispozitive medicale extrase după declanșarea unei infecții virulente cu stafilococ.

Conform unor surse medicale, Florin Piersic va fi supus, mai întâi, unei operaţii pentru a i se remonta proteza pe care o avea la genunch, care i-a fost extrasă şi înlocuită provizoriu cu una specială, cu antibiotic, pentru a combate infecţia. După acest pas, ar urma ca artistului să-i fie remontat și stimulatorul cardica, eliminat inițial tot pentru că fusese atins de infecţie, relatează un post TV.

Florin Piersic a început duminică recuperarea după problemele de sănătate pe care le-a avut și starea sa este "spre bine", conform unor surse citate de Realitatea PLUS.

 Luni, spitalul Foișor a informat oficial că "Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 12.05.2024 de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici și de evoluție favorabilă a plăgii operatorii. Pacientul se mobilizează și prezintă un tonus psihic bun."

 

Mai multe articole despre:
florin piersic operat foisor infectie