MENIU

Florin Piersic, mesaj în exclusivitate pentru Realitatea PLUS: „Aștept cu nerăbdare să revin pe scenă”

Florin Piersic, mesaj în exclusivitate pentru Realitatea PLUS: „Aștept cu nerăbdare să revin pe scenă”

Actorul Florin Piersic, una dintre cele mai îndrăgite personalități ale scenei românești, se află în continuare la recuperare după o serie de probleme medicale. Acesta a transmis sâmbătă un mesaj de optimism și speranță fanilor săi, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.

„Cum să fiu... sunt aici destul de departe de viața normală, dar fac un fel de tratament, îmi fac un fel de... cum se cheamă, mă îngrijesc doamnele. Depind de doctorii ăștia de aici, care mă țin strict. Imediat ce eu voi putea să mă detașez de toate medicamentlee astea pe care trebuie să le iau că așa este legea acestei infecții. Am avut o infecție din cauza cascadoriilor.

E un gest foarte frumos că m-ați sunat și vreți să știți că sunt și eu unul dintre cei apropape 90 de ani.

Orice s-ar întâmpla acum, în mai, mai avem mai, iunie, septembrie, octombrie, sper ca la începutul lui octombrie, nu că cred... sper, o să pot să revin pe scenă, să vorbesc fericit.

Mi-au venit rude, mi-au venit verișoare, cu pachețele, spuneau: suntem directori și noi la spitalul cutare, e cum e într-un spital în care toată lumea se păzește sa nu se mai întâmple ceva. Am primit scrisori, telegrame, fel de fel de gesturi extraordinare”, a declarat actorul. 

Reprezentanții Spitalului de Ortopedie "Foişor" au informat că Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, iar starea sa generală este stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare. Actorul primește tratament adecvat și se recuperează bine, fiind optimist în privința revenirii sale în lumina reflectoarelor.

Florin Piersic, cunoscut pentru cariera sa impresionantă în teatru și film, rămâne un simbol al culturii românești. Fanii săi așteaptă cu nerăbdare să-l vadă din nou pe scenă, aducându-le bucurie și inspirație prin talentul său inegalabil.

Florin Piersic a fost consultat de o nouă echipă de medici! Noi detalii despre starea de sănătate a marelui actor