MENIU

Florin Iordache se întâlneşte astăzi cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

<p>Florin Iordache, tartorul masacrării legilor justiției</p>

Reprezentanţi ai Comisiei speciale a Parlamentului privind justiţia se vor întâlni joi cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, discuţiile vizând ordonanţele de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei.

"Comisia de la Veneţia - în timp ce eram în comisie, am aflat că programul punctual l-au stabilit colegii de la Ministerul Justiţiei şi de la Ministerul Afacerilor Externe - se va întâlni cu noi joi, la ora 11,00. Până atunci, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia vor avea întâlniri cu MJ, asociaţiile, CSM şi aşa mai departe. Dar Comisia de la Veneţia va veni punctual să discute despre legile justiţiei. Aşa cum ştiţi, pârâcioşii de serviciu, PNL şi USR, au mers la Strasbourg şi s-au plâns că nu ştiu ce s-a întâmplat şi, în aceste condiţii, Comisia de la Veneţia a venit să vadă dacă Ordonanţele 90, 92, 7, prin modificările care s-au făcut, au adus atingere legilor justiţiei", a declarat marţi preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache.

Florin Iordache: Comisia de la Veneţia nu este Dumnezeu! Nu mă duc judecător la CCR!

El a spus că va avea un punct de vedere la această întâlnire, subliniind că discuţia cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia nu va avea nicio legătură cu modificarea Codului penal.

Deputatul USR Stelian Ion a anunţat însă că la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, USR va aborda şi problema modificărilor Codurilor penale, chiar dacă, formal, aceasta nu face obiectul întâlnirii.

"Am fost anunţaţi în această dimineaţă de către Florin Iordache că există întâlnirea (cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia - n.r). Vom merge şi noi. Vom spune reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia toate argumentele noastre şi privind ordonanţele legilor justiţiei date de Tudorel Toader, în ciuda tuturor avertismentelor primite anterior, dar vom vorbi şi de aceste modificări la Codul penal şi la Codul de procedură penală care nu făceau, din punct de vedere formal, obiectul acestei întâlniri. Dar pentru că lucrurile s-au întâmplat de pe o zi pe alta, atât de repede şi pentru că această comisie deja a dat un aviz pe Codul penal şi cel de procedură penală, va trebui să discutăm şi aceste aspecte. Cu siguranţă cei din PSD vor încerca să facă tot posibilul să ne blocheze să luăm cuvântul pe aceste considerente, dar le vom solicita celor din Comisie să avem un astfel de dialog", a spus Stelian Ion.

Miercuri, delegaţia Comisiei de la Veneţia a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
comisia de la venetia florin iordache