Realitatea.net
MENIU

Florin Iordache: Amnistia nu trebuie luată în vedere, dar grațierea da

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat că, din punctul său de vedere, amnistia nu trebuie luată în calcul. În schimba, acesta a susținut că grațierea este o soluție pentru diminuarea gradului de ocupare din penitenciare, mai ales că este susținută de asociațiile profesionale.

Totodată, el a anunțat că decizia în legătură cu amnistia și grațierea se va lua la nivelul Guvernului, urmând să se întâlnească astăzi cu premierul Sorin Grindeanu.

„Am avut discuții cu reprezentanții penitenciarelor și cu asociațiile profesionale. Nu trebuie să negăm faptul că în acest moment gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor este foarte mare, în jur de 150%. Acești oameni, dacă au greșit, să-și ispășească pedeapsa, dar încercăm că creăm niște condiții umane. În același timp, trebuie să spunem un lucru foarte clar. Avem convenții convenționale, avem din partea CEDO chiar sub sancțiunea plății multor milioane de euro datorită condițiilor care există în penitenciare. Dacă pornim construcția unui penitenciar pentru 600 de locuri, timpul minim de execuție este de 5 ani de zile. Deci iată că până în 2021 gradul acesta de încărcare nu poate fi diminuat. Deci, trebuie să luăm o decizie la nivelul Guvernului. La plecarea de la CSM mă voi întâlni cu prim ministrul și în funcție de decizia pe care o vom lua la nivelul Guvernului vă voi informa. Amnistie, din punctul meu de vedere, nu trebuie luată în vedere, dar grațierea este susținută de asociațiile profesionale, pentru că este un atribut al fiecărui stat în materie penală pentru un astfel de act de clemență. După ce vom lua decizia la nivel de Guvern, vă informez”, a declarat Florin Iordache.

De asemenea, acesta a punctat că este necesar ca legile justiției, inclusiv răspunderea magistraților, să fie accelerate.

„Și astăzi, și ieri am avut protestatari la minister, oameni care solicită o astfel de lege a răspunderii magistraților. De aceea am și venit mai devreme. Din punctul meu de vedere, trebuie să accelerăm legile justiției, care sunt acum în dezbatere la CSM, iar în legile justiției se prevede foarte clar răspunderea magistraților. În momentul în care sistemul, mă refer la asociațiile profesionale și în final CSM, vor susține aceste legi cu acelea vom intra în Guvern și apoi în Parlament, astfel încât toți cei interesați să poată avea un punct de vedere”, a declarat Florin Iordache, la sediul CSM.

Legea grațierii se referă la pedepsele aplicate de instanțe asupra unor persoane. Amnistia, pe de altă parte, face referire la anumite infracțiuni, ceea ce înseamnă că o Lege a amnistiei pe o anumită speță ar clasa toate anchetele în curs care vizează infrațiunile respective. 

Mai multe articole despre:
graţiere decizie amnistie florin iordache