MENIU

Florin Cîțu: "Să ai 20.000 de locuri libere pentru vaccinare în Timișoara și totuși să fii carantinat. Nu îmi explic cum s-a ajuns la asta"

Carantină

Premierul Florin Cîțu susține că Timișoara a ajuns să fie carantinată pentru că nu a existat o comunicare bună între autoritățile locale și cetățeni. Mai mult, la nivelul orașului sunt disponibile 20.000 de locuri libere pentru vaccinarea anti-Covid, fapt pentru care - spune premierul - nu se justifică solicitarea autorităților locale de a primi doze în plus de vaccin. În plus, premierul cere sancțiuni mai dure pentru românii care nu respectă măsurile sanitare luate de autorități pentru a limita răspândirea COVID-19. 

Comentând declarațiile autorităților din Timișoara referitoare la lipsa vaccinurilor care ar fi dus la situația din județ, premierul a precizat că a verificat pe platforma națională de vaccinare și că la Timișoara sunt în prezent 20.000 de locuri libere pentru vaccinare, iar primarul Dominic Fritz și președintele Consiliului Județean ar fi trebuit să comunice mai bine aceste informații cu cetățenii.

"M-am uitat pe platformă. Erau aproximativ de 20.000 de locuri libere pentru vaccinare în Timișoara, deci nu se justifică cerere pentru vaccinuri în plus. Ar trebui folosite cele care sunt acolo. Nu îmi explic cum s-a ajuns la această situație. Să ai 20.000 de locuri libere și totuși să să fii carantinat. Ceva, ori comunicarea nu este foarte bună, ceva se întâmplă. Primarul Timișoarei și președintele CJ ar trebui să comunice mai mult și să explice că sunt vaccinuri în Timișoara și (lumea - n.r.) să se vaccineze", a afirmat Cîțu.

Potrivit premierului, s-a ajuns aici pentru că nu au fost respectate regulile și nici nu au fost sancționate persoanele care nu le respectă.

"Este foarte important ca de fiecare dată când cineva care nu respectă regulile să fie sancționați dacă vrem să reducem rata infectării și să revenim la normal", a mai spus Florin Cîțu.

Vă reamintim că orașul Timișoara intră în carantină începând de astăzi, 8 Martie. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat această decizie, măsura aplicându-se și localităților Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița din județul Timiș.