Florin Cîțu, mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: „Înțelegerea diferențelor și aprecierea valorilor celuilalt contribuie la recunoașterea reciprocă”
Premierul Florin Cîțu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Șeful Executivului a menționat, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, faptul că diferențele prin cultură și tradiții trebuie să ne unească în construirea de valori.
Florin Cîțu: „15 Martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cea mai importantă sărbătoare a comunității maghiare din România. Suntem diferiți prin cultură și tradiții, dar aceste diferențe nu ne separă, nu suntem adversari, dimpotrivă, trebuie să fim uniți în diversitate, să devenim mai puternici și mai înțelepți, să construim împreună, să creăm valori. Înțelegerea diferențelor și aprecierea valorilor celuilalt contribuie la recunoașterea reciprocă, implicit la o conviețuire armonioasă. Astăzi sărbătorim comunitatea maghiară din România, dar și buna conviețuire pe care am dezvoltat-o în ultimele decenii.”