Florin Cîțu l-a demis pe Eugen Cojoacă, președintele Agenției Naționale a Achizițiilor Publice. CINE este înlocuitorul acestuia
Liviu Bostan a fost numit în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu, publicată vineri, în Monitorul Oficial. Liviu Bostan îl înlocuieşte pe Eugen Ştefan-Dorel Cojoacă, eliberat din funcţia de preşedinte al ANAP printr-o altă decizie a șefului Executivului.
Conform Agerpres, Bostan deținuse anterior funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Administraţie.
Conform unor surse, schimbarea lui Cojoacă de la ANAP ar veni pe fondul tergiversării de către fostul președinte a unui proiect de ordonanță de urgență care să permită excluderea companiilor chineze de la licitațiile pentru infrastructură, în conformitate cu direcțiile abordate de Comisia Europeană. Mai mult, Eugen Cojoacă ar fi încercat să întârzie adoptarea unei ordnanțe de urgență cu privire la firmele din China, invocând prevederi legislative europene.