Florin Cîțu încă așteaptă ONOARE în scandalul evacuării de la Foișor: „Fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii”
Florin Cîțu - premierul României reiterează mesajul transmis în timpul zilei, la conferința de presă, potrivit căruia în privința situației de la Spitalul Foișor așteaptă onoare. Acesta nu a nominalizat concret de la cine așteaptă onoare, dar a spus că fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii.
„Este un lucru pe care l-am cerut de la toţi miniştrii: transparenţă, coerenţă, profesionalism.
Referitor la situația de la Spitalul Foișor: este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România”, a fost mesajul lui Florin Cîțu transmis duminică seara.
Premierul Florin Cîțu s-a arătat nemulțumit de felul în care a fost gestionată criza de paturi de la Spitalul Foișor și a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că așteaptă demisii, dacă mai există onoare. Întrebat despre posibilitatea de a-i cere demisia lui Vlad Voiculescu, acesta a precizat că atunci când va lua decizia o va și pune în practică.
„Este vorba de onoare. Să vedem dacă mai este onoare în România. Am spus și în ședință: nu este normal ca după ce se ia o decizie să intervină premierul”, a spus Florin Cîțu.