Florin Cîțu dă peste cap decizia Senatului. Educația sexuală va fi în programă, pe același principiu ca și religia
Premierul Florin Cîțu a declarat că educația sexuală va fi predată în școli, din toamnă, ca parte componentă a disciplinei "educația pentru viață", iar părinții își pot retrage copiii, dacă doresc, la fel cum procedează și în cazul orelor de religie. Anunțul a venit la câteva ore după ce Senatul, inclusiv reprezentanții PNL, au votat în sens invers, adică înscrirea la orele de educație sanitară să se facă doar cu acordul părinților.
„Am luat decizia. Curicula ține de Ministerul Educației și va introduce de anul viitor educație pentru viață. Va fi obligatoriu, dar părinții pot să-și retragă copiii”, a afirmat premierul, marți seară, la postul public de televiziune.
Ideea că orele de educație sexuală, incluse într-un pachet mai amplu, denumit educație pentru viață, trebuie să introduse pe același principiu ca și orele de religie a fost enunțată în ultimele zile și de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu..
„Decizia este luată, va introduce de anul viitor educație pentru viață. Este chiar atributul ministrului”, a mai precizat Cîțu, spunând că nu mai așteaptă să decidă Parlamentul, potrivit G4Media.
Mai multe articole despre:
ore de educatie sexuala
educatie sanitara
senat
florin citu contrazice senatul
iohannis