MENIU

Dublarea alocațiilor - un butoi cu pulbere. Florin Cîțu: Dacă dublăm alocațiile, tăiem din altă parte

Dublarea alocațiilor - un butoi cu pulbere. Florin Cîțu: Dacă dublăm alocațiile, tăiem din altă parte

Nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor, atrage atenţia ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Pentru ca sumele să fie dublate, statul ar trebui să taie bani din altă parte. Totodată, ministrul Finanțelor a anunțat că pensiile vor creşte, dar nu cu 26%, aşa cum prevede legea în vigoare. Florin Cîțu susţine că deși România are cea mai mare creştere economică din ultimii 20 de ani, majorările trebuie făcute cu prudenţă, relatează Realitatea PLUS.  

Dublarea alocaţiilor este un butoi cu pulbere. Ministrul Finanţelor susţine că majorările trebuie să se facă etapizat, nu de îndată, cum cere Parlamentul.

"Contul sigur este, bani nu sunt. Avem un precedent periculos. Prin decizia Curţii s-a diluat la maxim principiul responsabilităţii fiscale. Rolul acelui articol din Constituţie era exact acesta, responsabilizarea fiscală. Eu nu pot să cred că cei care au scris Constituţia s-au gândit că vor responsabiliza pe cineva doar dacă pun un cont acolo. Nu mai vorbesc că instrumentul financiar "cont" în sine nu are niciun fel de relevanţă fără suma respectivă. Sunt mai multe elemente pe care le văd aici, dar în fine, este o decizie a Curţii. Vom vedea dacă legea va fi promulgată va trebui să tăiem de undeva poate, să luăm bani ca să putem să creştem alocaţiile, dar eu nu cred că vom ajunge acolo", a afirmat ministrul într-o conferință de presă susținută astăzi la sediul ministerului Finanțelor. 

Ministrul Finanţelor dă asigurări că pensiile vor creşte. "Nu va pot spune un procent, dar vor creste pensile in fiecare perioada", a mai spus Citu. 

Florin Cîţu susţine că România a înregistrat cea mai mare creştere economică din ultimii 20 ani, 5,6% în trimestrul al treilea din 2020. 

Mai multe articole despre:
citu majorare alocatii copii marire pensii