Florin Cîțu, consultări cu prefecții. Mesaj pentru români: „Niciuna dintre regulile deja existente nu a fost schimbată”
Florin Cîțu - premierul României a avut, marți, consultări în sistem online cu prefecții. Printre subiectele abordate a fost campania de vaccinare.
Florin Cîţu le-a transmis românilor care se pregătesc să plece în minivacanţa de Paşte şi 1 mai că niciuna dintre regulile deja existente nu a fost schimbată.
„Trebuie să ne implicăm cu toții pentru a trece peste acest val trei. Suntem pe o pantă descrescătoare a acestui val trei şi trebuie să consolidăm această perioadă, de aceea trebuie să fim vigilenţi în continuare. Este clar că ce a fost mai greu a trecut.
Avem un weekend important în faţă, sărbătorim Paştele, dar avem şi tradiţionalul 1-2 mai, zile în care românii sunt liberi şi merg într-o mini vacanţă. Lucrurile sunt simple: nu s-a schimbat nimic. Avem aceleaşi reguli: mască, distanţare socială, dezinfectant, toate activităţile trebuie să ţină cont de regulile în vigoare”, a spus premierul.
Florin Cîțu vrea o campanie de vaccinare accelerată, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, după cum a anunțat după întâlnirea cu primarii și reprezentanții Consiliilor județene. Cîțu a anunțat mai multe soluții pentru a da cât mai multor români șansa să se imunizeze împotriva COVID-19.
Avem în vedere organizarea, în weekend-uri a centrelor de vaccinare drive through și a maratoanelor pentru vaccinare. De asemenea, va continua vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie. În prezent, peste 3.000 de medici de familie și-au arătat disponibilitatea de a se implica în procesul de vaccinare, sperăm ca și alții să se alăture acestui efort comun.
Vom merge mai departe în ceea ce privește amenajarea centrelor de vaccinare în incinta operatorilor economici pentru imunizarea angajaților și a familiilor acestora”, a declarat Florin Cîțu.
„Pentru comunitățile rurale sau mai greu accesibile, dar și unde nu sunt amenajate centre de vaccinare, vom susține activitatea centrelor mobile, o soluție eficientă având în vedere că începând cu 4 mai se va putea face imunizarea cu doză unică din serul produs de compania Johnson & Johnson”, a precizat el.
Florin Cîțu a făcut din nou un apel la români să se vaccineze.
„Vaccinarea este vitală pentru a proteja sănătatea populației și pentru revenirea treptată la României, din perspectivă economică, socială și culturală. Voi continua colaborarea cu autoritățile locale, suntem deja la a treia întâlnire în mandatul de prim-ministru, pentru că doar împreună învingem pandemia”, a mai spus acesta.