MENIU

Florin Cîțu: ”Bugetul pe 2021 FORȚEAZĂ reforma, mai ales în companiile de stat”

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri seară, că bugetul propus de Guvern va ”forța reforma”, fiind vizate în special companiile de stat, care vor trebui să demonstreze că vor putea fi profitabile. 

”Am spus din primul moment că ăsta este testul acestei coaliţii - bugetul (...), un buget care forţează reforma. Şi am spus de multe ori că prin buget vom forţa reforma şi să iasă din Parlament fără niciun fel de amendament. Dacă avem ceva de pus, punem în Guvern şi apoi să putem să scoatem din Parlament fără niciun fel de amendament şi ăsta nu e un atac la democraţie. Nu e adevărat, pentru că, aţi văzut foarte bine, în foarte mulţi ani discuţiile din Parlament, sunt aceleaşi amendamente de stai toată noaptea, stai până dimineaţa, oamenii se filmează, parlamentarii se filmează, se duc acasă, arată - ”Uite, am pus şi eu un amendament”, nu se face nimic”, a spus Cîțu, la un post TV. 

Reforma vizează în special companiile de stat.
”Ştiţi foarte bine că prin buget se alocă resurse acestor companii de stat şi am spus foarte clar că acele companii de stat care nu vin cu un plan de restructurare care să arate credibil că vor putea fi profitabile în viitor nu vor mai primi resurse de la buget”, a adăugat premierul. 

Șeful guvernului a mai spus că actualul buget este unul care ”se face”.
”Eu vreau să depăşim circul ăsta, vreau să avem un buget care se face. Proiectele din buget se vor face, nu doar ne lăudăm pe la televizor, nu ne facem filmuleţe, nu ne facem ... pe Instagram şi aşa mai departe şi apoi nimeni nu mai întreabă nimic de ele”, a explicat Cîțu. 

Citește și: ”România are BUGET. Cum se împart BANII | Florin Cîțu: Bugetul DEMONTEAZĂ minciunile PSD! Vă arătăm cum se face, luați notițe!”