Florin Cîțu anunță o iarnă grea. Premierul nu mai vrea ca primăriile să SUBVENȚIONEZE termoficarea
Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi, că, odată cu intrarea în vigoare a Legii consumatorului vulnerabil, de subvenţia la gigacalorie ar urma să beneficieze doar persoanele care au cu adevărat nevoie. Întrebat dacă primăriile n-ar mai trebui să gestioneze subvențiile, premierul a răspuns afirmativ, pentru a-i ajuta doar cei care au nevoie, iar ceilalți ar trebui să plătească.
"Legea consumatorului vulnerabil va ajuta acele persoane care au nevoie cu adevărat de ajutor, şi nu pe toată lumea. Până la urmă, această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient şi le-a permis şi primarilor şi companiilor care au fost până acum să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget", a declarat Cîţu, la dezbaterea online "Plafonare versus compensare".
Premierul a sugerat că cea mai nefirească situație ar fi chiar în București, iar primăria condusă de Nicușor Dan ezită să vină cu soluții.
"Şi, totuşi, Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se pare ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţia şi dinspre partea Primăriei, din altă parte. N-a venit, o să vină acum de la noi: doar cei care au cu adevărat nevoie vor primi ajutor", a transmis Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
DOAR CEI CARE AU CU ADEVĂRAT NEVOIE TREBUIE AJUTAȚI, CEILALȚI SĂ PLĂTEASCĂ
Întrebat dacă susţine ideea ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii Consumatorul vulnerabil, primăriile să nu mai poată subvenţiona gigacaloria, Florin Cîțu a răspuns AFIRMATIV. "Exact. Deci eu spun că, în acest moment, ar trebui să ne mutăm în direcţia în care doar cei care au nevoie vor primi acea subvenţie, ceilalţi ar trebui să plătească, dar ceilalţi ar trebui să pună presiune pe producătorii de energie să se eficientizeze".
Premierul a precizat că de Legea consumatorului vulnerabil ar urma să beneficieze 550.000 de gospodării, adică aproape un milion de persoane.