MENIU

Florin Cîțu, ANUNȚ pentru investitori: Programul IMM Invest va fi SUPLIMENTAT până la 20 de miliarde de lei

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor

Ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri că este necesară o suplimentare a plafonului pentru programul IMM Invest după ce se va atinge pragul de 10.000 de firme creditate și suma de 10 miliarde de lei. Premierul Ludovic Orban a promis o majorare de până la 20 de miliarde de lei sau mai mult pentu prograul de creditare, la începutul ședinței de guvern de miercuri.

 

„O să vă dau până la sfârşitul şedinţei şi un update pe IMM Invest, dar cred că astăzi depăşim 10.000 de firme şi ne apropiem de 10 miliarde va trebui să ne gândi la rectificare (bugetară - n.red.) dacă şi cu cât suplimentăm”, a spus Florin Cîţi, miercuri, în şedinţa de Guvern.

Premierul Ludovic Orban l-a asigurat că există disponibilitate pentru majorarea plafonului de creditare: „Suntem dispuşi să suplimentăm plafonul, în măsura în care va fi necesar putem să ajungem la 20 de miliarde, chiar şi mai sus. Atâta timp cât există cerere şi disponibilitate din partea băncilor, putem să ne ducem într-un plafon cât mai ridicat”.

***

Programul www.imminvest.ro a fost lansat în luna aprilie cu scopul de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii pentru a traversa perioada de criză cauzată de pandemia de coronavirus.

Prin programul IMM Invest firmele mici și mijlocii pot obține credite bancare cu garanții de stat.

După două luni de la demararea programului, băncile au respins 12.390 de cereri din partea IMM-urilor. Dintre cele 64.164 de întreprinderi mici şi mijlocii înscrise în program, 7.418 aveau creditele aprobate.

Până pe 23 iunie, 7.418 credite erau aprobate, dintr-un total de 64.164 de întreprinderi mici şi mijlocii înscrise în program. Astfel, circa 11,5% din totalul de aplicaţii ale IMM-urilor au primit acord de finanţare, iar 20% dintre ele au fost respinse până acum de bănci.

Statul subvenționează dobânda și comisioanele aferente împrumutului până la finalul anului 2020,astfel că investitorii cărora li se aprobă mai târziu creditul vor beneficia mai puțin de subvenție.

În cadrul programului IMM INVEST ROMANIA s-au inscris 22 de banci finantatoare care acorda credite/linii de credit pentru investitii in valoare de pana la 10.000.000 lei, garantate de stat pana la maxim 80%, durata finantarii fiind de pana la 72 de luni.

Rata dobanzii- Robor la 3 luni +2%/an este subventionata 100% de la bugetul de stat.

Pentru IMM–urile care solicita credite/linii de credit pentru capital de lucru, finantarile pot ajunge  pana la 5.000.000 lei, garantate pana la 80% in cazul intreprinderilor mijlocii si pana la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, in cazul intreprinderilor mici si micro.

Durata finantarii pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru inca 36 de luni, rata dobanzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an.

In cazul ambelor tipuri de credite, dobanda, costurile de acordare, monitorizare si administrare a garantiilor acordate in numele si contul statului, vor fi suportate de la bugetul de stat, pana la data de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.