MENIU

Florin Cîțu admiră PSD-ul: "Când Dragnea și-a dat jos propriul guvern, miniștrii au demisionat. A fost mai multă onoare"

Florin Citu

Florin Cîțu și-a manifestat admirația față de onoarea din vechiul guvern PSD unde miniștrii și-au dat demisia, spre deosebire de ceea ce fac cei de la USR acum.

Întrebat dacă urmează să schimbe prefecţii şi subprefecţii, Florin Cîţu a declarat că analizează această oportunitate și a vorbit și despre onoarea din fostul guvern PSD:

”Analizăm această oportunitate. Eu vorbesc de onoare. Cred că atunci când te întorci împotriva propriului guvern, împotriva propriei persoane, pentru că încă sunt membri în guvern, ceea ce e un lucru bizar. Repet, miniştrii când Dragnea şi-a dat jos propriul guvern, miniştrii au demisionat, deci nu s-au votat pe ei să  se dea jos din guvern. Se pare că la PSD a fost mai multă onoare. Eu fac apel la onoare. Aşteptăm să vedem. Mesajul este pentru toţi cei numiţi de USR pentru că sunt prefecţi, subprefecţi, preşedinţi de companii, agenţii etc. Dar vedem... cred că atunci când iei o astfel de decizie înseamnă că nu ai încredere în proprii oameni. Eu nu am spus că nu au făcut o treabă bună, unii dintre ei nu au făcut o treabă bună”, a explicat premierul.

Mai multe articole despre:
florin citu liviu dragnea motiune de cenzura