Fiul președintelui SUA riscă până la 25 de ani după gratii! Reacția lui Joe Biden după aflarea sentinței
O nouă condamnare istorică zguduie Statele Unite! După primul președinte condamnat penal - fostul lider republican Donald Trump, americanii au și primul fiu de președinte condamnat. Hunter Biden, favoritul actualului președinte de la Casa Albă a fost găsit vinovat pentru deținere ilegală a unei arme de foc și riscă 25 de ani de închisoare. Mai exact, Biden junior a ascuns faptul că era consumator de droguri în momentul în care și-a cumpărat un pistol. În ciuda realității, Joe Biden s-a declarat mândru de fiul său și și-a schimbat programul pentru a merge să-l îmbrățișeze.
După procesul penal federal de lungă durată și acordul controversat cu procurorii, oamenii legii au reușit să demonstreze că fiul cel mic al președintelui se droga și înainte și după ce a cumpărat arma de foc, în 2018. Practic, că a mințit în formularele completate pentru achiziție. Trei ore au durat deliberările, iar jurații au anunțat verdictul.
Câteva ore mai târziu, Joe Biden a zburat special în Delware pentru a-și consola fiul. Jurnaliștii au filmat îmbrățișările dintre cei doi de pe aeroport. Mai mult, Biden a transmis americanilor că este mândru de fiul său, o declarație pe care mulți au blamat-o.
Hunter Biden își va afla sentința în cel mult patru luni. El riscă până la 25 de ani după gratii și o amendă de 750.000 de dolari. În toamnă, Hunter Biden va fi judecat și pentru o evaziune fiscală de 1,4 milioane de dolari. Și în acest proces riscă 17 ani după gratii.