Fiul "Mamei Omida", ARESTAT LA DOMICILIU
Fiul vrăjitoarei "Mama Omida", Viorel Motoi, unul dintre primii români pentru care instanţele de judecată au înlocuit arestul preventiv cu cel la domniciliu, a beneficiat de această măsură după ce instanţa a constatat că el fusese scos de sub urmărire penală pentru şantaj şi tâlhărie.
Judecătoria Buftea a făcut publică, marţi, motivarea deciziei din 5 februarie prin care a înlocuit măsura arestării preventive în cazul lui Viorel Motoi cu arestul la domiciliu.
Instanţa arată, în documentul citat, că fapta pentru care Motoi este judecat alături de alte persoane nu impune luarea măsurii arestării preventive, chiar dacă acesta a dat dovadă de "perseverenţă infracţională".
"În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, s-a arătat că acesta rezultă şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor Cezar Mihai Niculescu şi Viorel Motoi, aceştia manifestând perseverenţă infracţională pe linia săvârşirii unor infracţiuni. Cunoscând că au mai fost sancţionati pentru săvârşirea unor infracţiuni, inculpaţii au ales să săvârşească noi fapte penale, fapt care denotă un grad sporit de indiferenţă faţă de normele legale şi o relativă lipsă de grijă faţă de repercusiunile pe care ar putea să le suporte. Este adevărat că această situaţie nu justifică prin ea însăşi luarea măsurii arestării preventive, dar în acest caz denotă un grad foarte mare de indiferenţă şi o totală lipsă de respect faţă de normele legale, o persistenţă infracţională deosebită, ce conduce la presupunerea rezonabilă că odată pusi în libertate acestia ar putea săvârşi din nou fapte similare", se mai menţionează în motivare.
Judecătorul de caz arată că, înainte de trimiterea în judecată în acest caz, Viorel Motoi a fost scos de sub urmărire penală pentru faptele grave din dosar, respectiv pentru tâlhărie, şantaj în formă continuată, violare de domiciliu şi furt calificat.
"Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că, în cauză, există probe directe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii Viorel Motoi şi Cezar Mihai Niculescu au săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată. Instanţa constată, însă, că prin rechizitoriul 6485/P/2012 din 9 ianuarie al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a dispus totodată scoaterea de sub urmărire penală lui Motoi pentru faptele de tâlhărie, cea de şantaj în formă continuată, violare de domiciliu şi cea de furt calificat, prevăzute în vechiul cod penal. Prin urmare, pentru principalele fapte care au atras necesitatea luării măsurii arestarii preventive alui Motoi, respectiv infracţiunea de tâlhărie, cea de şantaj în formă continuată, violare de domiciliu şi cea de furt calificat organul de urmărire penală a ales să dispună soluţia scoaterii de sub urmărire penală a inculpatului, apreciindu-se că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale laturii obiective ale infracţiunilor arătate mai sus", se mai arată în motivarea instanţei.
Judecătorul precizează că Motoi a fost trimis în judecată doar pentru o infracţiune de tăinuire, una de şantaj în formă simplă şi două fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat. "Aşadar, raportat la gradul de pericol social al acestor fapte cu care instanţa este în prezent sesizată şi pedeapsa mică prevazuta de lege pentru acestea se apreciază că nu se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului", se mai arată în motivare.
Instanţa reţine că, deşi Motoi este recidivist, "acesta nu este un motiv suficient a determina instanţa de judecată să menţină starea de arest preventiv a unei persoane, în lipsa şi a altor temeiuri, care să justifice această măsură cu caracter excepţional".
În acest context, "conform noii legislaţii procesual penale, a fost introdusă măsura arestului la domiciliu, care constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile în cursul urmăririi penale şi în cursul procedurii desfăşurate în camera preliminară, respectiv pe toată durata judecăţii, ulterior sesizării instanţei cu judecarea fondului cauzei, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta", notează judecătorul.
"Prin urmare, instanţa apreciază că în vederea bunei desfăşurari a procesului penal este suficientă măsura preventivă nou introdusă în legislaţia procesual penală, cea a arestului la domiciliu. Astfel din datele existente la dosarul cauzei nu există suspiciuni că inculpatul s-ar putea sustrage judecăţii ori acesta ar putea săvârşi o noua infracţiune", mai arată magistratul.
Tot în motivare se arată că, în cazul lui Motoi, controlul judiciar - care a inlocuit in prezent masurile preventive ale obligarii de a nu parasi tara, respectiv localitatea - ar fi fost o măsură "mult prea blândă".
Fiul vrăjitoarei "Mama Omida", Viorel Motoi, se numără printre primii trei arestaţi preventiv care au fost eliberaţi, în 6 februarie, din celulele în care îşi executau mandatele şi au plecat acasă, unde vor sta în arest la domiciuliu, ca urmare a unei decizii a magistraţilor Judecătoriei Buftea.