MENIU

Fiul lui Victor Pițurcă a ajuns la DNA. Alexandru, pus sub acuzare. Fostul selecționer a fost eliberat după reținerea de 24 de ore

Victor Piturca si fiul sau

Fiul lui Victor Pițurcă a venit la sediul DNA pentru a fi audiat. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Alexandru a fost pus sub acuzare. În același timp, a fost adus și tatăl său la DNA pentru noi audieri, după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore. Victor Pițurcă va scăpa din arest deoarece procurorii nu vor cere arestarea preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE ora 10:30 - Victor Pițurcă a plecat de la sediul DNA și a fost eliberat după ce fusese reținut timp de 24 de ore. Procurorii nu au cerut arestul preventiv pentru 30 de zile. Victor Pițurcă va rămâne cu măsura de control judiciar.

La ieşirea din arest, fostul selecţioner a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”.

De asemenea, le-a transmis jurnaliştilor că vor vedea în curând despre ce este vorba.

Deși inițial se vehiculase informația că fiul lui Victor Pițurcă ar fi plecat din țară, acesta s-a prezentat marți dimineața la sediul DNA pentru audieri. Tot în același timp a fost adus și Victor Pițurcă din nou la sediul DNA după ce acesta fusese reținut 24 de ore.

Fostul selecționer al României Victor Pițurcă a fost reținut de procurorii DNA, alături de șeful Romarm. Cei doi sunt cercetați într-un dosar privind achiziția de utilaje pentru producția de măști de protecție. Pițurcă ar fi vândut companiei de stat șapte utilaje neconforme de produs măști, iar prejudiciul e de peste opt milioane de lei. 

Victor Pițurcă a dat explicații în fața procurorilor ore bune. Asta după ce DNA l-a depistat că a încheiat, prin firma fiului său, două contracte bănoase cu Romarm, compania statului. Pițurcă s-ar fi angajat să livreze șapte utilaje de produs măști de protecție.

Gabriel Țuțu, în calitate de director general, este însă principalul suspect din dosar, după ce a acceptat utilajele neconforme și a adus societății un prejudiciu de peste 8,6 milioane de lei.

Mai multe articole despre:
victor piturca