MENIU

FISCUL a pus ochii pe manelişti. Ce le pregăteşte

Lăutarii cer ca numai veniturile maneliştilor să fie impozitate

Lăutarii, maneliștii și artiștii care au cântat la nunțile din Reșita în ultimii cinci ani și nu au declarat câți bani au încasat au de ce să se teamă: Fiscul face verificări.

Nelu Popa, primarul din Reșita, a dezvăluit că Fiscul a cerut administrației publice locale să-i comunice numărul de căsnicii din Reșița în perioada 2011-2016, iar artiștii care nu au declarat sumele încasate au toate șansele să se aleagă cu dosare penale, mai ales că s-au solicitat, scrie Express de Banat, date despre artiștii care au cântat în această perioadă și ce tarife au practicat.

"Intuiția îmi spune că urmează ca Finanțele să vadă dacă și-au plătit impozitele cei care au cântat pe la aceste nunți, lucru pe care îl găsesc de bun augur. Eu știu că de foarte multe ori cei care își fac o nuntă negociază la sânge sarmalele și țuica, și berea, dar nu se zgârcesc când vine vorba să-i dea 10.000 de euro lui Guță, lui Salam sau mai știu eu ce «cârnați». Dacă iei 10.000 de euro la o nuntă nu cred că e o problemă să dai 300 acestui amărât de stat”, a comentat Popa în stilu-i deja caracteristic.

Mai multe articole despre:
0 Fisc manelişti