Investitorii străini sunt REVOLTAŢI. Parlamentarii au readus companiile de stat sub control politic
Toate companiile de stat importante vor avea conducere politică. Coaliţia PSD- ALDE a desfiinţat cu totul guvernarea corporativă, adică aşa numiţi manageri privaţi, pentru care s-au cheltuit sume exorbitante în ultimii ani, anunţă Realitatea TV.
Propunerea coaliţiei PSD- ALDE a fost aprobată în plenul Camerei Deputaţilor, care era şi for decizional.
În aceste condiții, se poate spune că ordonanţa din 2011 privind managementul corporativ este îngropată, iar managerii companiilor de stat vor putea fi selectaţi după criterii politice. Actul normativ poate fi blocat de preşedintele Klaus Iohannis, pe masa căruia va ajunge, pentru promulgare.
Pe listă apar 83 de companii din suboredinea statului, de la RAPPS, TAROM, Metrorex, Registrul Auto Român, CFR Marfă şi Călători, Complexul Energetic Oltenia, ROMGAZ, "Romsilva", Nuclearelectrica până la Loteria Romana şi Administraţia Naţională de Meteorologie.
La scurt timp, Consiliul Investitorilor Străini a criticat în termeni duri decizia Parlamentului, prin care ”sunt exceptate majoritatea companiilor de stat de la regulile transparenţei şi managementului profesionist. Este o interferenţa din ce în ce mai vizibilă a politicului în activitatea autorităţilor de reglementare, care ar trebui să fie independente.”
”Sunt astfel încălcate elemente şi principii fundamentale pentru o ţară modernă, cu o economie competitivă care să asigure bunăstare cetăţenilor ei. Aceste decizii luate fără consultare şi fără o informare corectă a publicului şi a mediului de afaceri vor oferi în continuare argumente suplimentare pentru adâncirea neîncrederi,” se spune în comunicatul FIC.
Consiliul Investitorilor Străini reuneşte 130 de companii, cu o cifră de afaceri totală ce reprezinză aporoape un sfert din PIB şi care oferă mult de 180.000 de locuri de muncă.