Firmele mici și mijlocii, îngropate de "revoluția fiscală". Peste 150.000 de contracte, desființate!
Valul de modificări fiscale intrate în vigoare la începutul anului lovește dur în mediul economic privat. Cele mai afectate sunt IMM-urile, unde au început concedierile masive și închiderile de afaceri.
Revoluția fiscală a creat haos în sistemul de salarizare. Ministrul Muncii a vorbit doar despre ce se întâmplă cu angajații din sistemul bugetar. Însă, grav este ce se întâmplă în sectorul privat.
"Riscul cel mai mare este cel al pierderii locurilor de muncă. Am avut, de exemplu, măsura cu plata integrală a contribuțiilor sociale pentru contractele parțiale. Se ajungea la aberația ca pentru 2 ore de muncă să vii cu bani de acasă. Între 150.000 și 200.0000 de astfel de locuri de muncă s-au pierdut. Aceste locuri de muncă sunt cele mai vulnerabile", a declarat la Realitatea TV Florin Jianu, fost ministru în Guvernul Grindeanu și șef al Consiliului pentru IMM-uri.
Aproape 3 milioane de oameni lucrează în firme mici și mijlocii. Multe IMM-uri nu vor putea menține salariile. Două treimi dintre IMM-urile din România nu au reușit să încheie noile contracte. Grav este că multe dintre acestea riscă să se închidă după aceste modificări fiscale.
"Mediul de afaceri, sigur, e afectat. 290 de de modificări ale Codului fiscal pe anul trecut este enorm, înseamnă o instabilitate fiscală. E aproape imposibil de susținut de către mediul de afaceri pentru că, vă reamintesc, că într-o microîntreprindere numărul mediu de angajați este de 2,5. Să ai doi angajați care să se pună la punct cu tot ceea ce înseamnă fiscalitate este imposibil", a declarat Florin Jianu.