MENIU

Firma care deține Ferma Dacilor cere intrarea în insolvență

Localul făcut scrum se va închide definitiv. Firma intră în insolvență. Foto/Arhivă

Firma care administrează localul Ferma Dacilor, făcut scrum în urma unui incendiu în care au murit 8 oameni, a depus o cerere de intrare în insolvență.

Ferma Dacilor Production SRL, societatea care administra spațiile de cazare ale pensiunii de la Tohani, Prahova, unde anul trecut, de Crăciun, opt oameni au murit într-un incendiu devastator, a solicitat insolvența.

Cererea a fost depusă pe data de 31 mai 2024, scrie fanatik.ro, care menționează faptul că starea de insolvență reprezintă incapacitatea de plată a datoriilor din cauza insuficienței fondurilor bănești.

Societatea nu este înregistrată pe numele lui Cornel Dinicu, însă acesta este patronul ”de facto”, așa cum au arătat procurorii care se ocupă de dosarul incendiului în care opt persoane și-au pierdut viața. În acte, societatea este deținută de doi apropiați ai lui Cornel Dinicu: Marian-Viorel Olteanu și Adrian Ristin Vitomir.

Cererea de intrare în insolvență vine la doar câteva zile după ce Ferma Dacilor Production SRL a formulat o contestație la executare silită împotriva Libra Bank. În anul 2023, firma avea datorii totale de 1,6 milioane de lei la mai multe bănci comerciale, dar și un sechestru instituit asupra unor bunuri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Tragedia de la Ferma Dacilor, care a avut loc în decembrie anul trecut, a lăsat mai multe familii îndurerate, după ce opt persoane și-au pierdut viața în urma incendiului care a mistuit pensiunea.

Printre victime, s-a numărat și fiul, în vârstă de 11 ani, al patronului de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu. În urma cercetărilor făcute de ISU, s-a descoperit că pensiunea nu avea autorizație în caz de incendiu.