Firea: "Pericol pentru cetățeni! 32 de stații de metrou din cele 61 funcționale din București NU au autorizație ISU". Ministrul Drulă, așteptat cu EXPLICAȚII
Prim-vicepreșededintele PSD, senatorul Gabriela Firea, a făcut, astăzi, un apel către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, căruia i-a solicitat să vină cu precizări legate de anunțul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) potrivit căruia doar 32 din cele 61 de stații de metrou funcționale din Capitală au autorizațiile de securitate în caz de incendiu.
Fostul primar al Capitalei vrea să știe și dacă deschiderea stațiilor de metrou pe magistrala V "a respectat toate prevederile legale", precum și ce măsuri are în vedere ministrul pentru protejarea cetățenilor, dar și pentru a se asigura că toate stațiile de metrou existente în București au atorizația ISU.
"Pericol pentru cetățeni! Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că 32 de stații de metrou din cele 61 funcționale din București NU au autorizație de securitate în caz de incendiu. În această situație se află inclusiv stațiile de metrou date în exploatare anul trecut pe magistrala V.
Domnule ministru al Transporturilor, vă solicit să ne comunicați:
-dacă deschiderea stațiilor de metrou pe magistrala V a respectat toate prevederile legale existente, în condițiile în care stațiile noi nu au autorizația de securitate la incendiu ;
- ce măsuri luați pentru a asigura protejarea călătorilor în cazul producerii unor incendii ;
- ce măsuri veți lua pentru a vă asigura ca toate stațiile de metrou din București au autorizație de securitate la incendiu", scrie Firea, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.
Mai multe articole despre:
firea
gabrieal firea
catalin drula
ministrul transporturilor
metrou
statii metrou
bucuresti
aviz securitate incendiu
aviz isu