Firea lansează programul "Ochelari pentru vârsta a treia"
Primarul General, Gabriela Firea, demarează un program destinat pensionarilor cu venituri reduse: "Ochelari pentru vârsta a treia".
Primăria Capitalei prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB), demarează proiectul "Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia", dedicat pensionarilor bucureșteni cu venituri reduse. Dosarele vor putea fi depuse la punctul de lucru al CSMB din Drumul Taberei, incepand cu data de luni, 17 septembrie 2018.
"Prin acest program ne propunem sa ajutam cat mai multi pensionari din Bucuresti care au probleme de vedere dar care, din cauza problemelor financiare, nu isi permit sa isi achizitioneze o pereche de ochelari. Ca autoritate locala, avem obligatia sa ne implicam in problemele comunitatii si sa fim alaturi de categoriile sociale vulnerabile. Astfel, prin acest proiect dedicat seniorilor din Capitala, vom deconta suma de 250 de lei pentru achizitia unei perechi de ochelari de vedere, fiecărui pensionar domiciliat în București care are pensia mai mică decât salariul minim net pe economie. Doresc sa subliniez ca nu sunt locuri limitate, iar toți aceia care care îndeplinesc condițiile prevazute de regulamentul proiectului se pot încadra în program", spune Firea.
Astfel, conform regulamentului ce poate fi consultat și pe site-ul http://www.cs-mb.ro, suma respectivă va fi achitată o singură dată/beneficiar în termen de 45 de zile de la depunerea dosarului, la punctul de lucru situat pe Bd. 1 Mai nr. 28 (cartier Drumul Taberei), sector 6, București (mijloace de transport în comun: Troleibuze: 69, 90, 93 / Autobuze: 126 - Stația RATB "Drumețul"; program: luni – joi, între orele 9:00 – 15:00)
ACTE NECESARE
Dosarul trebuie să conțină următoarele documente:
a) cerere tip disponibilă pe site-ul www.cs-mb.ro sau la sediul instituției;
b) copie conformă cu originalul a actului de identitate (C.I sau B.I.), valabil la data depunerii cererii;
c) copie conformă cu originalul a recomandării medicului specialist din care să reiasă necesitatea ochelarilor pentru beneficiar;
d) copie conformă cu originalul a facturii fiscale pe numele beneficiarului și a dovezii de plată (bon fiscal ștampilat sau chitanță) în baza cărora s-au achiziționat ochelarii de vedere,de la orice operator economic;
e) copie conformă cu originalul a talonului de pensie din luna anterioară depunerii cererii;
f) extras de cont emis de bancă din care să reiasă titularul contului și IBAN-ul, pe numele solicitantului; în cazul în care titularul contului nu este solicitantul, se va prezenta o împuternicire notarială pentru virarea sprijinului financiar în contul unui terț.
Beneficiarii trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:
· să aibă domiciliul sau reședința în Municipiul București de minimum 5 ani;
· este pensionat în condițiile legii și are nivelul pensiei cumulate mai mic decât salariul minim net pe economie (1162 lei);
· beneficiarul are cel puțin 50 de ani împliniți;
· ochelarii sunt achiziționați de la orice operator economic, începând cu data de 02.08.2018, data intrării în vigoare a H.C.G.M.B. nr. 382/2018;
· ochelarii sunt achiziționați în baza unei recomandări de la medicul specialist.