Firea a bătut palma cu Dinu Pescariu. Ce proiect a fost aprobat, vineri, în ședința CGMB
Primăria Municipiului Bucureşti va semna un acord de cooperare cu Tenis Club Bucureşti, al cărui preşedinte este Dinu Pescariu, fost jucător de tenis, pentru finanţarea reciprocă a unui mini-turneu de tenis. Proiectul a fost aprobat, vineri, în şedinţa CGMB, scrie Mediafax.
Potrivit proiectului aprobat, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei va semna un acord de cooperare cu Tenis Club Bucureşti – reprezentat prin Augustin Dinu Pescariu, preşedinte.
Acordul presupune „susţinerea reciprocă în vederea finanţării şi realizării în comun, în Municipiul Bucureşti, a proiectului TCB Trophy, la Bucureşti, în perioada 4-12 august 2018. Este în înţelegerea părţilor că prezentul Acord reprezintă o convenţie privind cooperarea în atingerea scopului comun, acela de încurajare a tinerilor sportivi în vederea practicării tenisului de performanţă, TCB Trophy reprezentând o rampă de lansare petru elevi şi tineri. Acest Acord nu reprezintă prestări de servicii între parteneri şi nu dă naştere unei noi persoane juridice”, se arată în proiectul de hotătrâre.