Financial Times:Germania a acceptat noul acord cu Grecia pentru a nu-și distruge complet reputația
Cunoscutul editorialist al "Financial Times", Gideon Rachman, afirmă, luni, în cadrul unui editorial, că Germania a fost de acord sa salveze pentru a treia oara Grecia pentru a nu-și distruge complet reputația, în Uniunea Europeană și în lume, punctând faptul că "în realitate, Euro deja otrăvește atitudinea Germaniei față de Europa și atitudinea Europei față de Germania”. În viziunea sa, Guvernul Syriza “va face în mod clar orice ca să deturneze” promisiunile de reformă.
Mai departe, editorialistul își exprimă compasiunea pentru grecii obișnuiți, însă subliniază faptul că teza conform căreia europenii cei cruzi au impus austeritatea unei țări altfel sănătoase este “o fantezie neo-stângistă. Grecia a fost prost guvernată timp de decenii și a trăit peste ceea ce își permitea”, continuă acesta, potrivit HotNews.ro.
Referendumul inutil, organizat de premierul Tsipras și câștigat covârșitor de varianta 'NU', a exprimat sprijinul poporului grec pentru ca restul Europei “să continue sa imprumute miliarde Greciei, dar în condițiile Atenei. Asta nu a fost niciodata realist. Adevărata constrângere asupra libertății Greciei ține de faptul că Grecia este falită”, scrie Gideon Rachman.
Fără banii europenilor, austeritatea în Grecia ar fi fost mult mai dură și bruscă. Noul împrumut care va fi acordat Greciei este de 85 miliarde de euro, adică dublul PIB-ului anual al Serbiei, o țară de dimensiuni medii din aceeași regiune.
Financial Times subliniază că sprijinul acordat Greciei de președintele socialist al Frantei, Francois Hollande, se datorează faptului că și Guvernul de la Paris își reformează economia cu la fel de multă dificultate ca și cel de la Atena și că trăiește tot peste ceea ce și-ar putea permite, mai precizează editorialistul "Financial Times".
Germania a acceptat, însă, acest nou aranjament pentru a nu-și distruge complet reputația în Uniunea Europeană și în lume.
“În realitate, euro deja otrăvește atitudinea Germaniei față de Europa și atitudinea Europei față de Germania”, încheie Gideon Rachman.