MENIU

Final de relație cu scântei și dosar penal! O tânară a facut scrum două mașini ca să se răzbune pe fostul iubit GALERIE FOTO

Prejudiciul ar depăși 7.000 de euro, spun anchetatorii. Foto/infobt.ro

Final de relație cu scântei și dosar penal! O tânără din Botoșani a ajuns pe mâna poliției după ce a făcut scrum două mașini, ca să se răzbune pe fostul iubit. 

Potrivit anchetatorilor, femeia tocmai încheiase relația amoroasă cu proprietarul mașinilor, un bărbat de 39 de ani. Seara, dornică de răzbunare, s-a furișat în curtea locuinței de la țară și a dat foc celor două autoturisme. Ambele au fost complet distruse, iar prejudiciul ar depăși 7.000 de euro, spun anchetatorii. Tânăra este anchetată acum pentru distrugere.

Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns la fața locului, aceștia au constatat că existau două focare. Ardeau, în totalitate, două mașini și mai multe componente auto, depozitate lângă acestea, iar la o distanță de 20 de metri, în interiorul unei magazii, o parte din tavan și ușa acesteia. Pompierii au acționat rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții din gospodărie.

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, în urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta și-a însușit propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

unerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

FOTO/infobt.ro