FILMUL tragediei din Retezat: "Cel mai greu a fost să-i conving pe părinți să-și abandoneze copiii"
Cătălin Ioan Berenghi, ghid montan, este cel care în ziua tragediei din Munții Retezat, în timp ce conducea un grup de 51 de persoane, s-a întâlnit pe traseu cu grupul de șapte persoane, din care făceau parte și Erik Gulacsi și Dor Geta Popescu, chiar înainte ca aceștia să fie loviți de avalanșă. Berenghi a povestit în amănunt modul în care au decurs evenimentele în ziua respectivă.
Tragedia din Masivul Retezat s-a petrecut în timpul unei excursii de trei zile organizate de tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, grupul de turişti urmând să escaladeze Vârful Peleaga, la 2.509 m altitudine.
”Pe 22 aprilie 2017 am plecat cu şcoala de ghizi pe care o conduc pe traseul: Cabana Genţiana- Şaua Bucurei - Şaua Berbecilor - Vârful Peleaga. În drum spre Vârful Peleaga, ne-am întâlnit cu un grup de şapte persoane care mergeau în aceeaşi direcţie ca şi noi, adică Vârful Peleaga. Ne-am salutat, aşa cum se face pe munte, am discutat cu ei şi le-am zis că noi vom merge spre vârf pe TRASEUL DE CREASTĂ şi că ar fi recomandat şi pentru ei să meargă pe acelaşi traseu, am insistat şi a doua oară spunându-le că este risc de avalanşă pe traseul de vară”, a scris Cătălin Berenghi pe Facebook.
Acesta a povestit clipele de groază în care s-au auzit țipele disperate ale celor șapte persoane prinse în avalanșă: ”Am pornit către vârf, dar la scurt timp am fost depăşiţi de cele şapte persoane, doi bărbaţi, două femei şi trei copii, care au pornit pe TRASEUL DE VARĂ, ADICĂ PE CURBA DE NIVEL. Am rămas surprins că nu au venit pe traseul de creastă, aşa cum este indicat în turele de iarnă şi au continuat pe traseul cu risc de avalanşă. Am continuat ascensiunea către Vârful Peleaga urmând linia crestei, iar la un moment dat, când mai aveam cam 100 de metri până în Şeaua Pelegii, opriţi fiind pentru a echipa o nouă traversare, am auzit din vale ţipete de ajutor venite de la o femeie. Cineva striga «AJUTOR AVALANŞA», era un ţipăt disperat. Am adăpostit grupul care se afla într-o zonă în care vântul bătea foarte tare 70- 80 km/h, iar temperatura resimţită era de -15° -20°C. Am decis să trimit o echipă formată din trei persoane, echipaţi cu corzi, trei truse de prim-ajutor şi staţii de emisie receptie. Am aşteptat ca aceştia să ajungă la locul accidentului pentru a-mi comunica starea celor surprinşi de avalanşă”, a mai scris acesta pe Facebook.
Cătălin Ioan Berenghi și-a amintit și momentul în care cei trei membrii ai echipei sale s-au întors și i-au dat veștile tragice: 5 persoane rănite, doi copii decedați.
”Într-un final, apelul lor a venit, dar suna astfel: ‘Am ajuns, cinci sunt în picioare, loviţi, răniţi dar se deplasează şi două persoane decedate, un băiat şi o fetiţă’. Am rugat înainte să facă constatări şi supoziţii să le verifice acestora semnele vitale (puls şi respiraţie). După verificarea celor din echipă răspunsul a fost acelaşi: ‘NU AU PULS ŞI NU RESPIRĂ’, fapt confirmat iniţial şi de părinţii celor doi copii, care verificaseră şi ei starea acestora. Au urmat cinci minute de linişte, timp în care am făcut toate scenariile. Am decis să abandonăm ascensiunea către vârf întorcându-ne în Şaua Berbecilor, pentru o nouă regrupare cu cei cinci supravieţuitori. Am rugat pe cei din echipa de salvare să-i îmbrace bine pe accidentaţi şi să încerce să-i urce sus în creastă şi să ne urmeze”, a mai scris ghidul.
Berenghi a povestit că cel mai dificil lucru de realizat a fost să-i convingă pe părinții celor doi copii să abandoneze trupurile micuților: ”După o luptă de convingere, părinţii au fost convinşi să lase trupurile copiilor decedaţi acolo, pentru că vom veni ulterior să-i recuperăm. Era decizia cea mai înţeleaptă care putea fi luată în acel moment de criză deoarece, temperatura era -15° ,-20°C, cei cinci erau în stare de şoc după avalanşă, după decesul celor doi copii şi după loviturile suferite în timpul avalanşei. În Căldarea Berbecilor, unde se aflau accidentaţii, nu există semnal GSM, deci şansele de supravieţuire erau minime”.
”După 40-50 minute au ajuns la locul de regrupare unde au primit de la cei din grupul meu ceai cald şi mâncare. Personal am pregătit grupul pentru relaţia cu cei acidentaţi care au primit ordinul de a-i ignora aproape total pe supravieţuitori pentru a nu-i traumatiza şi mai mult pe aceştia cu întrebări penibile şi stupide care ar fi putut declanşa o adevarată criză celor accidentaţi. Am evaluat încă o dată starea lor, remarcând faptul că un bărbat avea o tăietură foarte urâtă pe faţă, care nu mai sângera şi faptul că avea piciorul drept, strâmb şi deformat în zona genunchiului. Am bănuit că avea o fractură destul de urâtă, dar bărbatul, care avea cam 1.80- 1.90 m şi cam 100 kg, se deplasa singur pe picioarele lui ajutat de nişte beţe de schi. Am continuat foarte încet deplasarea, în ritmul lui spre cabana Genţiana”, a continuat ghidul montan.
La o distanță de 45 de minute de cabana Gențiana, aceștia s-au întâlnit cu un salvamontist care venise pe schiuri pentru a evalua situația. Au continuat drumul spre cabană, iar înainte de a ajunge la destinație s-au întâlnit și cu echipa de salvatori, formată din șapte salvamontiști și 2 jandarmi.
Cătășin Ioan Berenghi a povestit că la cabana Gențiana se afla o întreagă armată de jandarmi și salvamontiști și că au urmat o serie de declarații amănunțite date polițiștilor criminaliști.
Acesta a ținut să precizeze următoarele:
“1. Grupul nostru nu a fost evacuat de salvamont și jandarmerie!
2. Grupul nostru nu a provocat avalanșa așa cum au susținut unele autorități, purtători de cuvânt și surse mincinoase care fac știri din auzite!
3. În grupul nostru nu au existat minori!
4. Din grupul nostru nu a plecat nimeni pe un alt traseu!
5. Toți participanții și elevii școlii se întorc acasă teferi și nevătămați, așa cum o facem de 20 de ani!”.
Dor Geta Popescu, multiplă recordmană mondială şi europeană, şi Erik Gulacsi, recordman european, sunt cei doi copii care și-au pierdut viața sâmbătă, pe Masivul Retezat, după ce grupul lor a fost lovit de o avalanșă.