Filmul atacului sângeros din Capitală. Agresorul a furat foarfeca unei florărese și și-a înjunghiat victima în piept
Avem filmul atacului din centrul Capitalei. Agresorul în vârstă de 24 de ani care și-a atacat cumnatul în Parcul Timpuri Noi este căutat și la această oră. Bărbatul a furat foarfeca unei florărese și și-a înjunghiat cumnatul în piept. Agresorul a fugit, iar acum este căutat de oamenii legii ca să dea explicații.
Victima se afla împreună cu concubina sa în Parcul Timpuri Noi din Capitală, moment în care - în jurul orei 21.00 - de cei doi s-a apropiat fratele acesteai. O simplă discuție a degenerat, iar cei doi bărbați au început să se certe. La un moment dat, agresorul a luat o foarfecă de la femeie care vindea flori și și-a înjunghiat cumnatul în piept.
La fața locului au venit de urgență polițiștii, dar și medicii care l-au găsit pe bărbat rănit în zona pieptului și a piciorului.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la spital. În urma acestui eveniment, concubina bărbatului a suferit un atac de panică.
Poliția a deschis un dosar penal, o anchetă fiind în plină desfășurare. Agresorul este căutat de oamenii legii, după ce acesta a fugit în urma atacului.