MENIU

Filme despre care nu-ți vine să crezi că au fost inspirate din realitate

În fiecare an, Hollywood-ul lansează câteva filme biografice, dar unele dintre ele par mult prea neverosimile pentru a intra în această categorie. Se spune că „viața bate filmul”, iar aceste pelicule demonstrează că nu este doar un clișeu

Iată cinci filme celebre, care prezintă povești reale de viață, despre care puțină lume știe că s-au întâmplat aievea.

Mike and Dave Need Wedding Dates (2016) / Partenere pentru Mike și Dave

Această comedie este, într-adevăr, bazată pe fapte reale. Protagoniștii din realitate s-au confruntat cu aceeași problemă: nu aveau partenere pentru nunta surorii lor, așa că au făcut apel la un site de matromoniale.

 

Psycho (1960)

Filmul lui Hitchcock, laureat al premiului Oscar, a fost inspirat din viața unui criminal psihopat, care a fost abuzat emoțional de propria mamă. Filmul prezintă exact comportamentul și metodele criminale ale personajului real, pe nume Gein.

 

Rocky (1976)

Sylvester Stallone a dobândit faima și admirația criticii de specialitate în rolul unui boxer necunoscut din Philadelphia. Filmul a fost inspirat din poveseta de viață a lui Chuck „The Bayonne Bleeder” Wepner, din New Jersey. Deși Wepner a lucrat ca gardă de corp, nu ca măcelar, și nici nu știa să meargă pe patine cu rotile, restul poveștii îi respectă cu fidelitate biografia.

 

Jaws (1975) / Fălci

Clasicul atac al rechinului gigantic este și el bazat pe fapte reale. Deși Steven Spielberg și-a luat libertatea de a mai „înflori” narațiunea, din considerente artistice, situația a avut loc în 1916 în zona Jersey Shore. Atunci s-a lansat o adevărată acțiune de vânătoare a monstrului mâncător de oameni, deoarece incidentele repetate afectaseră turismul din zonă.

 

To Hell and Back (1955) / Spre Infern și înapoi

Acest film clasic prezintă biografia unuia dintre cei mai decorați soldați americani, veteran al Celui de-al Doilea Război Mondial. Audie Murphy își joacă propriul rol. Aproape toate secvenșele din film sunt reale, inclusiv momentul în care acesta se cațără pe un tanc în flăcări și trage cu o mitralieră în Infanteria Germană, forțată astfel să se retragă. Acesta a primit cea mai înaltă distincție militară americană: Medalia de Onoare pentru fapte eroice.