MENIU

Fifor: Primele transportoare blindate Piranha vor intra în dotarea Armatei în acest an

Fifor: Primele transportoare blindate Piranha vor intra în dotarea Armatei în acest an

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, că primele 36 de transportoare blindate Piranha vor intra în dotarea Armatei Române până la finalul anului, 31 fiind aduse de pe linia de asamblare din Elveţia, iar cinci fiind asamblate la Uzina Mecanică Bucureşti.

Prezent la o ceremonie militară la Arad, ministrul Mihai Fifor a fost întrebat de jurnalişti despre momentul sosirii primelor transportoare blindate Piranha, el afirmând că acelea produse în Elveţia vor ajunge până la sfârşitul anului.

“Primele autovehicule vor ajunge în ţară la sfârşitul acestui an, este vorba de 31 de transportoare care se produc în Elveţia, celelalte cinci, adică difernţa până la 36 programate anul acesta, vor fi asamblate la Uzina Mecanică Bucureşti, fiind practic primele transportoare care relansează producţia acestei întreprinderi”, a declarat Fifor, citat de news.ro.

Ministrul a adăugat că toate celelalte transportoare, până la 227 prevăzute a fi achiziţionate, vor fi produse la Uzina Mecanică Bucureşti.

Mai multe articole despre:
piranha Mihai Fifor transportatoare Piranha