MENIU

Fetiță dispărută în 2019, găsită în subsolul unei case din New York! Oamenii legii au rămas uimiți. Cine erau răpitorii

Locul în care era sechestrata FOTO: Twitter Times Union

Paislee Shultis, acum în vârstă de 6 ani, a dispărut în urmă cu mai bine de doi ani din Cayuga Heights, în statul american New York. Ea a fost găsită luni, 14 februarie, într-o casă din Saugerties, la peste 250 de kilometri de locul dispariției, relatează postul american NBC News, care citează Departamentul local de Poliție. 

Fetița a fost găsită într-o cameră improvizată sub o scară care duce la subsolul casei. Un detectiv observat „ceva ciudat” la scară și a găsit apoi o pătură în apropiere, indicii care i-au condus pe polițiști către locul unde era ascunsă copila. 

Fetița a fost examinată de medici care au constatat că este sănătoasă, apoi ea a revenit la tutorele său legal. Autoritățile cred că Paislee a fost răpită în urmă cu doi ani de părinții ei „fără custodie”.

Trei persoane, Kimberly Cooper, Kirk Shultis jr și Kirk Shultis sr, au fost arestate în legătură cu acest caz.

Polițiștii au avut și în trecut indicii care i-au condus la casa unde a fost găsită în cele din urmă Paislee, însă spun că de fiecare dată rezidenții au „negat că ar avea vreo cunoștință despre locul unde se află fetița”.

Chiar li s-a permis la un moment dat accesul în casă, de către două dintre persoanele arestate ulterior și eliberate între timp, care știau că fetița și răpitorul ei se află acolo.

Împotriva tuturor celor trei inculpați au fost emise ordine de protecție.