MENIU

Fetița de un an și opt luni care a căzut de la etaj a MURIT la spital. Familia se mutase în chirie cu o zi înainte de tragedie

Fetița de un an și opt luni care a căzut de la etaj a MURIT la spital/ Arhivă foto

Fetița de doar un an și opt luni, care a căzut de la etajul nouă al unui bloc turn, a murit la spital. Cumplitul accident a avut loc într-un moment de neatenție al părinților care nu au observat când cea mică s-a cățărat pe pervazul ferestrei deschise. 

Tragedia a avut loc în Deva, iar martorii care au văzut copilul inconștient în fața blocului au sunat imediat la 112. Tatăl a coborât disperat în grădina blocului, însă copila era fără suflare și avea răni grave. Salvatorii au încercat preț de două ore să o resusciteze, însă fără succes.

Din cauza șocului, mama fetiței a leșinat și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Familia tocmai venise din Italia și se mutaseră cu doar o zi înainte cu chirie în blocul din Deva.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.