MENIU

Fetiţa de 13 ani care a SALVAT cele mai multe vieţi din istorie. Sacrificiul său, EXTRAORDINAR!

O fetiţă de 13 ani din Marea Britanie, Jemima Layzell, a reuşit să salveze cele mai multe vieţi din istorie, donându-şi organele, după ce a murit din pricina unui anevrism cerebral. 

Jemima Layzell avea 13 ani în 2012 şi se pregătea pentru petrecerea aniversară a mamei sale, care împlinea 38 de ani, când i s-a făcut rău. Două zile mai târziu, a murit la un spital de copii din Bristol, Marea Britanie.

Povestea fetiţei este unică, pentru că nu se cunoaşte un alt donator care să fi salvat atât de multe persoane, Jemima ajutând 8 persoane. Donatorul tipic de organe, susţin autorităţile britanice, ajută cu gestul său la două sau trei transplanturi, dar Jemima şi-a donat inima, pancreasul, plămânii, ficatul şi stomacul, salvând vieţile a cinci copii.

Familia sa a decis să facă publică povestea fiicei lor, pentru că îşi doresc ca decizia Jemimei de a-şi dona organele să inspire şi alte persoane: "Fiecare vrea ca copilul său să fie special şi unic şi acest lucru, printre multe altele, ne face să ne simţim foarte mândri", a povestit mama Jemimei Layzell. 

Părinţii îşi amintesc că după o ştire văzută la televizor cu fiica lor, în care era vorba despre donarea de organe după un grav accident rutier, fetiţa a început să fie curioasă şi, după o lungă discuţie, şi-a exprimat decizia de a -şi dona organele, decizie de care părinţii săi au ţinut cont atunci când a încetat din viaţă. Cei doi părinţi au recunoscut că le-a fost greu să decidă să doneze organele, dar că ştiu că fiica lor ar fi fost mândră de ei, scrie The Independent.