MENIU

Fetița din Botoșani care cântărea doar 6 kg la 12 ani a murit

Fetița din Botoșani care cântărea doar 6 kg la 12 ani a murit

Copilul malnutrit din Manoleasa, care la 12 ani cântărea doar 6 kilograme, a murit în spital. Din cauza stării grave în care s-a aflat, fetița a pierdut lupta cu viața la câteva zile după internare.

Alexandru Colbu, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, a declarat că medicii erau reticenți încă din momentul internării fetiței la spital.

”Noi am întocmit un raport pe care l-am înaintat Poliției. Oamenii legii sunt cei care vor constata dacă s-a săvârșit vreo faptă penală în acest caz”, a spus Colbu.

Directorul adjunct al DGASPC Botoșani a declarat că nu se impune ca ceilalți copii ai familiei să fie luați în sistemul de protecție a copilului, întrucât sunt bine îngrijiți, scrie botosaninews.ro.

Reamintim că fetița care avea mai multe malformații a ajuns pe mâna medicilor de la Secția Pediatrie a Spitalului Județean malnutrită și deshidratată.

Mai multe articole despre:
fetiță subnutrită