MENIU

Fetiță de 4 zile salvată de pe o barcă pneumatică plină cu migranți, eșuată în Marea Mediterană

Un bebeluș de 4 zile s-a aflat printre cei 480 de migranți și refugiați salvați în Marea Mediterană în acest sfârșit de săptămână. Copilul era împreună cu părinții ei pe una dintre cele două bărci de cauciuc, fiecare dintre ele având peste 200 de personae la bord.

Sutele de migranți au fost salvați de nave umanitare sâmbătă, în timpul unei operațiuni de căutare și salvare în centrul Mării Mediterane.

Cele două bărci pneumatice transportau peste 200 de migranți din Africa Centrală și de Nord, Sri Lanka și Yemen și era în derivă la circa 22 de mile de orașul libian Sabratha, cel mai uzitat punct de plecare folosit de călăuzele libiene.

Operațiunea a fost coordonată de către un ONG din Spania și a durat trei ore. O parte dintre migranți a fost transferată cu o navă de pescuit căte portul sicilian Augusta duminică după-amiază, iar ceilalți vor ajunge pe teritoriul Italiei, însă destinația nu a fost comunicată.

Mama copilului, o femeie de 29 de ani din Nigeria, și soțul ei, un muncitor în vârstă de 34 de ani din Ghana, au fost salvați, de asemenea. Ei au trăit în Libia timp de mai mult de doi ani, apoi, după nașterea copilului, au decis să plece în Europa.

„Vrem să mergem în Franța sau Germania, acolo există un viitor pentru familia noastră,“ a declarat Richard Ohene, tatăl fetiței, pentru Reuters.