Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași se suspendă! Focar COVID la Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Muzeul Național al Literaturii Române Iași anunță suspendarea ediției în curs a FILIT, începută miercuri, 30 septembrie 2020. În cadrul instituției a apărut un focar de COVID-19, cinci angajați fiind depistați pozitiv, confirmați astăzi, 1 octombrie 2020. Niciunul dintre respectivii angajați nu a participat la evenimentele din prima seară, iar desfășurarea acestora a avut loc cu respectarea tuturor normelor sanitare.
Însă, dat fiind faptul că în interiorul instituției s-a declanșat o anchetă internă, care urmează a stabili lista de contacți ai angajaților confirmați pozitiv, fiecare dintre ei urmând a face testul COVID-19, considerăm că este foarte important să nu creăm nici o posibilitate de îmbolnăvire pentru invitații FILIT, pentru echipă și voluntari și, evident, pentru participanții din public.
Mai multe articole despre:
literatura