Miss kurtos - concurs organizat, în premieră, la Sfântu Gheorghe
Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui, luna viitoare, prima ediţie a Festivalului kurtoskolacs-ului, cum i se spune în limba maghiară tradiţionalului colac secuiesc, învelit în zahăr ars, prilej cu care vor fi organizate mai multe concursuri, printre care şi ‘Miss kurtos’.
Organizatorii evenimentului au dat marţi startul înscrierilor, precizând că la festival pot participa atât bucătari profesionişti, cât şi amatori, premiile constând în aparate de copt kurtos.
"La categoria amatori va fi un concurs de frumuseţe al produsului, iar la profesionişti, unde intră cei care prepară kurtos pentru comercializare, vor fi secţiunile ‘Miss kurtos’ şi ‘Fratele kurtosului’, adică va fi prezentat un produs de patiserie înrudit cu kurtos-ul, la liberă alegere, copt dinainte sau la faţa locului (…) Câştigătorii vor primi drept premii câte un aparat de copt kurtos pe bază de cărbune cu motor (cu 3 şi cu 5 forme). Valoarea totală a premiilor concursului va fi de aproximativ 4000 de lei. Termenul limită pentru înscrierea în competiţie este 27 aprilie a.c”, a precizat Albert Zoltan, reprezentantul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna.
Potrivit acestuia, echipele înscrise în concurs vor trebui să fie formate din trei-patru persoane, respectiv un şef de echipă, un responsabil pentru foc şi unul sau doi ucenici. Conform regulamentului, kurtos-ul va trebui în mod obligatoriu copt pe jar, în mod tradiţional. Organizatorii vor pune la dispoziţia participanţilor ingredientele de bază, adică un kilogram de făină, un pachet de unt, un cub de drojdie şi un kilogram de zahăr, dar aceştia din urmă vor trebui să îşi aducă de acasă propriile reţete. Juriul va puncta igiena, îmbrăcămintea şi atmosfera de lucru a fiecărei echipe, aranjarea meselor şi, evident, gustul şi aspectul preparatelor.
Albert Zoltan a menţionat că sărbătoarea kurtoskolacs-ului va avea loc pe 9 mai, de Ziua Europei, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe şi va fi susţinută profesional de Ordinul cavaleresc al celor ce gătesc la foc deschis.
"Scopul nostru este de a păstra tradiţiile culinare locale, de a conserva calitatea acestui produs de patiserie tradiţional, dar şi de promovare a acestuia. Se ştie că în judeţul nostru multă lume prepară şi coace kürtőskalács, totuşi reţetele sunt diferite, de aceea am dori să participe cât mai mulţi iubitori şi specialişti ai acestui produs de patiserie", a declarat Albert Zoltan.
Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi Centrul de Informare Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţean Covasna. Cele două instituţii au editat în acest an o carte în limba maghiară despre colacul secuiesc, în care sunt prezentate şi produse din întreaga lume înrudite cu acesta, precum şi pliante de promovare în 15 limbi.
Locuitorii zonei au intrat chiar şi într-un fel de competiţie pentru a prepara cel mai mare colac secuiesc. Startul l-au dat în 2007 locuitorii comunei Ozun, care au preparat un kurtos lung de 2,5 metri cu ocazia zilelor localităţii, iar în 2009 au preparat un colac lung de 10 metri, dar în acelaşi an vecinii lor din Sântionlunca au copt unul şi mai mare, de 14 metri. Recordul absolut l-au stabilit însă, în 2011, locuitorii comunei Ruseni, din apropierea municipiului Târgu Secuiesc, cu un colac secuiesc lung de 16,5 metri, se menţionează pe site-ul www.kurtoskolacs.eu, informează VoceaTransilvaniei.ro.