Fermierii, disperați din cauza secetei. La ce măsuri sunt nevoiți să recurgă
Disperare la nivel național, fermierii își vând vacile sau le duc la abator pentru că nu au cu ce să le hrănească, din cauza secetei. Este și cazul unui fermier din Constanța, care a vândut 270 de vaci, pentru că nu mai avea mâncare pentru ele. Dezastru este și la legume. România a stabilit un record cumplit: am importat roșii din afara UE de peste 100 de milioane de euro intr-un an.
Pentru multi fermieri, seceta din ultima perioada a insemnat ca nu si-au mai putut hrani animalele, motiv pentru care au ales sa le vanda. Unii dintre ei au ales chiar sa vanda catre creditori, astfel incat sa evite din start scenariul de a ajunge in imposibilitate de plata.
Este și cazul unui fermier din Constanța. Din cele 270 de animale pe care le creștea, Gheorghe Lămureanu a păstrat doar patru, pentru a produce necesarul de lapte și brânză pentru familie și lucrătorii săi din fermă. Pe restul le-a vândut pentru că nu și-a mai permis să le hrănească.
Iar acesta nu este un caz singular.
"Am avut un fermier care a vandut 50 de bovine tot din aceasta cauza - a avut probleme cu seceta, nu a avut productii bune.
Din 2020 si pana in prezent pe nimeni nu a interesat aceste probleme. Poate se vrea ca fermele sa fie vandute cu suprafete foarte mari catre fonduri de investitii", a precizat Valentin Popa, prim-vicepreședinte Asociația Forța Fermierilor.
Probleme nu sunt doar la crescătorii de animale. Dezastru este și la legume. România a stabilit un record cumplit: am importat roșii din afara UE de peste 100 de milioane de euro intr-un an.
Cel mai mare furnizor de roșii pentru țara noastră este Turcia.