MENIU

Fermierii au ieşit în stradă, după ce statul le-a cerut înapoi banii primiţi ca ajutoare în pandemie

Foto cu caracter ilustrativ / Pixabay

Revoltă într-o comună din județul Dolj. Zeci de agricultori care au beneficiat de ajutor financiar în pandemie au protestat în curtea primăriei. Oamenii susțin că au primit notificări prin care au fost înștiințați că ar trebuie să restituie sumele de bani primite sub formă de ajutor.

Agricultorii au de restituit sume cuprinse între 18.000 și 40.000 de lei. Acest sprijin s-a acordat în 2020, 2021 și 2022.

După un control efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat că aceste ajutoare au fost acordate ilegal, deoarece fermierii nu și-au întrerupt efectiv activitatea pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, beneficiind în același timp și de ajutorul de minimis, acordat de guvern. 

„Eu, în calitate de primar, am încercat să obțin mai multe detalii despre această situație de la Curtea de Conturi, dar nu am reușit. În 2020, locuitorii din Desa, cei înscriși în programul Tomata încă din ianuarie, au făcut investiții, aveau culturile avansate atunci când a început pandemia. Li se impută că au avut activitate. E aberant. Cât au stat în casă, cât au fost piețele, târgurile închise, ce activitate să aibă? Ordonanța 132/2020 spunea clar că fermierii pot primi acești bani dacă au activitatea întreruptă, dar și dacă au activitatea redusă. Nu înțeleg de ce se întâmplă toate astea doar la Dolj, pentru că banii ăștia s-au dat peste tot în țară", a declarat Relu Anghelof, primarul comunei Desa.

Mai multe articole despre:
protest fermieri dolj