MENIU

Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri de 850 de milioane de lei

Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri de 850 de milioane de lei

Ministerul Agriculturii a alocat 850 de milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă. Banii asigură aproximativ 80% din cuantum, care va fi direcţionat în septembrie. La rectificarea bugetară recentă, bugetul MADR a fost suplimentat cu 3,445 miliarde lei, urmând ca la cea din octombrie să fie alocată diferența de fonduri.

”Pentru că această rectificare bugetară din săptămâna trecută ne-a permis să alocăm 850 de milioane lei  - şi aici vreau să subliniez 850 milioane lei, nu 300 sau 400 milioane lei cum am văzut în altă parte, 850 milioane lei pentru secetă - ceea ce, în opinia noastră, asigură minimum 80% din cuantum pe care o să-l direcţionăm ca despăgubire în luna septembrie, urmând ca restul de 20% sau mai puţin, cât va rămâne, să fie dat fermierilor la rectificarea din octombrie. Am făcut acest lucru pentru ca să ni se permită ca sume importante să le dirijăm şi către celelalte sectoare din agricultură şi aici mă refer la sectorul zootehnic. Şi, de altfel, toate programele aflate în derulare să fie finanţate”, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Oros a anunțat că, marți, a analizat împreună cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură modul în care vor fi alocate despăgubirile. ”În ordonanţa de urgenţă pe care noi am comunicat-o Bruxelles-ului, am făcut nişte calcule care sunt valabile şi vor rămâne valabile unde se alocă un anumit cuantum pentru fiecare hectar în funcţie de tipul de cultură: 925 lei pentru grâu şi secară, 805 lei petru triticale, 912 lei orz, 951 lei orzoaică, 772 lei ovăz, 1.002 lei rapiţă”, a precizat ministrul.

Banii vor fi destinați inclusiv pentru acoperirea pierderilor înregistrate de alte sectoare afectate indirect atât de secetă, precum sectorul zootehnic, cât şi de evoluţia pandemiei Covid-19, precum sectorul zootehnic, a mai precizat Oros. Ordonanţa de urgenţă privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă a fost trimisă Ministerului Finanţelor, iar fermierii se pot înscrie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu cererile de plată în zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Mai multe articole despre:
fermieri despagubiri seceta