Ferma Dacilor - A fost stabilit termenul la care va fi judecată contestația la arestarea lui Cornel Dinicu
Tribunalul Prahova, instanţa ca va judeca contestaţiile depuse după decizia Judecătoriei Ploieşti de emitere a mandatelor de arestare pe numele celor trei inculpaţi din dosarul Ferma Dacilor, a stabilit pentru 9 ianuarie termenul în acest dosar. Patronul pensiunii, Cornel Dinicu a contestat decizia prin care a fost arestat preventiv, în timp ce cei doi administratori din acte contestă mandatele de arestare la domiciliu în dosarul în care sunt cercetaţi pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Contestaţiile depuse de Cornel Dinicu, Adrian Ristin şi Adelina Ilie la decizia Judecătoriei Ploieşti de emitere a unor mandate de arestare pe numele lor, în dosarul deschis în urma incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor, vor fi judecate la Tribunalul Prahova.
Instanţa a stabilit termen data de 9 ianuarie în acest dosar. Cornel Dinicu, cel care a înfiinţat Ferma Dacilor şi care deţine, în fapt, complexul turistic, este arestat preventiv, în timp ce administratorii din acte, Adrian Ristin şi Adelina Ilie, se află în arest la domiciliu.
Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru în dosarul care vizează incendiul produs în a doua zi de Crăciun, în care opt oameni, între care trei minori, au murit carbonizaţi.