MENIU

Fenomenul înspăimântător ce lovește omenirea în 2016. Anunțul oficial. Ar putea să fie prea târziu

Încălzirea globală a ridicat temperaturile de pe Pământ la valori întâlnite în era interglaciară, când nivelul mărilor era mai mare cu 6-9 metri decât azi, scrie The Guardian, care citează un raport al lui James Hansen, fost expert al NASA.

Temperaturile globale au crescut la un nivel nemaivăzut în ultimii 115.000 de ani, iar investițiile necesare pentru contracararea efectelor vor fi de sute de trilioane de dolari.

Un raport al lui James Hansen, fost expert NASA, omul creditat cu ridicarea problemelor încălzirii globale în atenția publicului, are concluzii îngrijorătoare.

Studiul, la care au lucrat alți 11 experți, arată că temperatura medie din 2016 va fi cu 1,25 grade Celsius mai mare decât cea din perioada preindustrială, urmând o tendință care a presupus o încălzire cu 0,18 grade Celsius la fiecare deceniu.

Această rată de încălzire aduce temperatura la un nivel văzut ultima oară acum 115.000 de ani, când pe Pământ era mai puțină gheață, iar nivelul mărilor era cu 6-9 metri mai mare decât acum.

Comunitatea internațională, arată raportul, va fi nevoită să investească între 104 trilioane și 570 de trilioane de dolari, cu un grad incert de succes, pentru a contracara efectele încălzirii globale.

 

Mai multe articole despre:
NASA incalzire globale