MENIU

Fenomenul homeschooling continuă să ia amploare: peste 50 de elevi din Timiș, RETRAȘI de la școală. Ce județ se confruntă cu aceeași problemă

Homeschooling/ Foto: Profimedia

Peste 50 de elevi din ciclul primar şi gimnazial al unor şcoli din județul Timiș au fost retraşi de părinţi, pentru a participa la "activităţi, identităţi sau structuri educaţionale de tip home schooling, care nu sunt recunoscute în România”. Un fenomen similar se petrece și în județul Bihor. 

Potrivit șefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în comuna Orţişoara (28 dintre ei), relatează Agerpres.
 
Oficialul spune că va anunţa instituţiile statului pentru a lua măsurile privind respectarea dreptului la educaţie al copiilor. Totodată, acesta trage un semnal de alarmă, precizând că elevii de clasa a VIII-a sunt cei mai afectaţi de acești fenomen, care din cauză că nu îşi vor încheia situaţia şcoală în sistemul românesc, nu vor putea susţine examenul de Evaluare Naţională.

„Monitorizăm atent lucrurile.Tendinţa aceasta a fost remarcată în urmă cu un an. Atunci, lucrurile au pornit din perspectiva numărului mare de copii retraşi de la şcoala gimnazială din Orţişoara. Şi acum este şcoala unde avem cei mai mulţi copii retraşi. (…) În acest caz, nu este vorba despre vreo problemă a actului didactic, ci o chestiune care ţine de opţiunea familiei pentru o confesiune religioasă”, a detaliat Marin Popescu.

În prezent, la nivelul judeţului sunt 53 de copii ale căror familii au optat pentru home schooling. Dintre aceștia, șapte copii sunt din clasa I, trei din clasa a II-a, opt din clasa a III-a, trei din clasa a IV-a, trei din clasa a V-a, şapte copii din clasa a VII-a şi unul din clasa a VIII-a. Aceștia provin din şcolile din Jimbolia, Giarmata, Sudriaş, Lugoj, Cenad, Orţişoara şi Moşniţa Nouă.

„Cu siguranţă, se vor reîntoarce în sistemul de învăţământ, ca urmare, retragerea de la şcoală şi participarea la activităţi în altă formă, nerecunoscută în România, cu siguranţă va conduce la o echivalare a studiilor, dacă vor reveni peste un an sau doi în sistemul nostru, echivalare care înseamnă o echivalare a cunoştinţelor, pentru reintegrarea lor într-o anumită clasă din şcoli”, a arătat Popescu.

Echivalările - spune el - se vor realiza de către unităţile de învăţământ, în baza unui aviz dat de IŞJ Timiş, de o comisie formată din profesori şi învăţători care vor evalua cunoştinţele elevilor la data la care se vor întoarce în sistemul de învăţământ.

Raportarea datelor cuprinde perioada 1 septembrie 2021 până la zi. 

Mai multe articole despre:
scoala abandon scoala timis homeschooling