Fenomene extreme, noua normalitate în România. Furtuni violente, orașe sub ape -IMAGINI DRAMATICE
Mai multe județe au fost lovite miercuri de ploi torențiale și furtuni puternice. Efectele au fost în multe cazuri devastatoare. Meteorologii avertizează că fenomenele extreme vor continua.
Acoperișuri smulse de vânt, mașini distruse și localități sub ape. Nu trece o zi fără ca furtunile să nu facă pagube. Aproape toată țara a fost sub cod galben de ploi și vijelii.
Imagini dramatice au fost surprinse la Bohotin, în Iași. Viitura a mușcat pur și simplu din asfalt, iar drumul s-a fărâmițat.
La Cernavodă, în jumătate de oră străzile din centrul orașului au dispărut. În locul lor a rămas un lac imens. Apa adunată pe șosea a fost atât de adâncă încât în unele locuri mașinile parcate abia se observau. Oamenii au făcut haz de necaz.
În Hunedoara, la Lunca Cernii, o femeia a filmat neputincioasă cum gospodăria îi e înghițită de apă.
Furtunile au produs și pagube. La Târgu Cărbunești, în județul Gorj, o vijelie violentă a smuls acoperișul unui bloc. Resturile s-au prăbușit peste șase mașini parcate.
Vântul a luat tabla pe sus ca și cum ar fi fost o coală de hârtie. Doar norocul a făcut ca prin zonă să nu treacă nimeni, așa că nu au fost victime. Și în Reșița un acoperiș a fost distrus de o rafală puternică. Resturile au căzut pe trei mașini.
Mai mulţi locuitori din Piatra-Neamţ, municipiu aflat sub Cod ROȘU de ploi, au fost evacuaţi în această noapte, după ce în oraş a plouat fără întrerupere mai bine de două ore.
Tot în municipiul reședință de județ câteva cartiere au fost în beznă zeci de minute iar multe din străzile și bulevardele din oraș au fost inundate, apa depășind nivelul trotuarelor.
Orașul Satu Mare a fost și el înghițit de apă.
În Vâlcea, la Călimănești, ploaia a dat peste cap traficul. O porțiune din DN7 a fost inundată. Apa a atins și 80 de centimetri, așa că circulația a fost deviată temporar. Deși aproape toată țară a fost sub cod galben de furtuni, în câteva zone vremea a fost și mai severă, iar meteorologii au emis alerge cod portocaliu.